Amsterdam-Ian McEwan

Am citit de curând un interviu al unui scriitor român care, întrebat ce și cum citește, spunea că nu toate cărțile pe care le citim trebuie citite până la capăt. Nu este important să știm tot ceea ce s-a întâmplat cu exactitate. Putem schimba și noi sfârșitul pe care ni-l dorim. E simplu și chiar încurajator. Aceasta se aplică în cazul cărților care încep bine. Pe de altă parte este problemă cu cărțile care nu ne atrag de la început. Dacă nu ne oferă nimic, este dificil să le ducem până la capăt. Una dintre acestea, după mine și nu numai, este cartea oferită de Libris.ro: Amsterdam de Ian McEwan. Sincer să fiu, după câteva zeci de pagini am căutat să văd care este părerea celor care au citit-o și am văzut că cei mai mulți dintre aceștia au fost de acord cu mine (cei mai mulți nu o recomandă spre a fi citită).

După mine, dacă ar fi să rezum întreaga carte, aș spune că McEwan dorește să ofere lecții de moralitate. Acțiunea începe la înmormântarea lui Molly Lane. La aceasta participă și cei trei în jurul cărora își va avea desfășurarea între romanul: Julian Garmony ( un politician în plină campanie electorală), Vernon Halliday (redactorul unui ziar local) și compozitorul Clive Linely. În caz că vă întrebați ce caută aceștia trei la înmormântare, răspunsul e unul simplu: toți i-au fost amanți. Întrucât cei trei fac parte din diferite categorii sociale, autorul dorește să expună ce înseamnă de fapt moralitatea pentru aceste categorii sociale, ce înseamnă să te gândești la propriile acte și să nu ceri altceva celor din jurul tău. Astfel, Garmony (politicianul) se pricepe foarte bine să mascheze aceste fapte și să ofere alte aparențe în schimb ce Clive (compozitorul) îi cere prietenului Vernon să îl ucidă dacă ar remarca la el vreun semn de boală provocată de teama de a înnebuni știindu-se urmărit de fapte și de părerea celor din jur. Pe rând fiecare este expus în fața unor fapte sărvărșite peste care predomină moralitatea care nu prea mai există atunci când este vorba de propria persoană.

 Dacă după ce citeam această carte nu găseam un articol din The Guardian, probabil că în viața mea nu aș mai fi citit vreo carte scrisă de McEwan, dar am găsit acolo o afirmație care mi-a plăcut:
The fact that it won the Booker will make many people (and more and more of them in the future) assume that Amsterdam must be McEwan’s best work, when it is far from it. And if Amsterdam were the only book of his I’d read, I’d never read want to read another – and so miss out on one of our best contemporary novelists. It’s small wonder that he has become the target of so much online sniping – there must be thousands of people out there who’ve read only this one McEwan novel, seen it garlanded with awards, and assumed that he and the British literary establishment are locked in a conspiracy to feed us trash. It is a sad moment in the illustrious histories of the novelist and of the Booker prize.
Deci, în curând, voi reveni 🙂
Cartea poate fi comandată de pe librarie online.