Accidental – Ali Smith

Prima carte pe care am citit-o de Ali Smith a fost Era să fiu eu. Mi-a plăcut mult. Și deoarece doream să mă asigur că modul ei de a scrie, de a transpune evenimentele printr-un mod ludic după mine, nu se regăsește doar într-o singură carte, Libris.ro mi-a oferit încă una: Accidental. Am început să o citesc și am rămas la fel de impresionat. Așa cum am spus și în articolul precedent. Mie mi se pare că Ali Smith poate face literatură din orice. Totul pare o joacă de copil în care pentru moment tinzi să crezi în anumite imagini pe care dacă cineva ți le-ar spune în particular nu le-ai crede vreodată.

Personajul principal al romanului Accidental este Amber. Concepută, după cum ne-o prezintă și Ali Smith la începutul cărții, într-o sală de cinema, Amber este o creatură uimitoare. Când ea își va face apariția într-o dimineață, în viața unei familii în vacanță în Norfolk, mulți vor avea impresia că este un înger. Pînă atunci, Ali Smith ni-i descrie pe cei doi copii Astrid (12 ani) și Magnus (17 ani) care-și duc liniștiți viața, pentru ca apoi,  apariția ei să semene perturbarea în familia lui Michael, un profesor de engleză. Specific autoarei, Amber rămâne un personaj de la care aflăm puține gânduri, cei care ne ajută să ne formăm o părere despre ea fiind cei care au o viață alături de ea, fiecare membru expunând cele mai importante evenimente la care au luat parte: devine prietena lui Astrid, îl seduce pe băiatul ce mai mare salvându-l de la sinucidere, îl cucerește pe Michael și lămurește și motivele pentru care Eva, soția lui Michael, se înstrăinase de membrii familiei sale.

Pe scurt:

Mi-a plăcut mult. E Ali Smith. Și nu e despre ideea în sine ci despre modul în care e scrisă. Povești știm cu toții și putem să fabricăm dacă nu, dar totul ține de modul în care le spunem.

Toți de la masa asta sunt sfărâmați în bucăți care nu se potrivesc, bucăți care nu au nicio legătură unele cu altele, de parcă provin din jocuri de îmbinare diferite, toate puse la grămadă în aceeași cutie de către vreun vânzător nepăsător, dintr-un magazin second hand sau din vreun alt loc în care jocurile bătrâne se duc să moară. Doar că jocurile nu mor.

Cartea poate fi comandată de pe librarie online.

Era să fiu eu – Ali Smith

Sincer să fiu, am auzit prima dată de Ali Smith dintr-un video făcut de domnul Marius Chivu. Nu auzisem niciodată nimic de ea. Mi-a plăcut mult. Chiar mă gândeam la un moment dat, în timp ce citeam, că Ali Smith ar fi capabilă să facă literatură din orice. Cel care o va citi va înțelege ce spun. E interesant cum poate face versuri alternate, cum poate introduce pe nevăzute conjuncția dar de o grămadă de ori etc.

Cartea oferită de Libris.ro începe cu explicarea unui adevăr, un adevăr imaginativ la care este chemat cel care o citește. Este o introducere în interiorul cărții structurată în patru capitole, în patru cuvinte de fapt care alcătuiesc titlul. Era. Să. Fiu. Eu. Acest adevăr îl cuprinde pe Miles, personajul principal, care în timpul unei mese în cadrul unei familii pe care nu o cunoștea prea bine alege să plece și să se încuie într-o cameră (de-a casei desigur) lăsând un bilet pe care scrie: vegetarian. Chiar dacă Miles este personajul principal, în jurul lui croindu-se toată povestea, nu este el cel care-și expune sentimentele, ci alte patru personaje de vârste diferite: Ana, o prietenă cu care nu mai vorbise de ceva timp, Mark, cel care l-a adus la petrecere, May, o bătrână și Brooke, fetiță de 10 ani prezentă și ea la acea petrecere. Despre ele nu știm prea multe și e ciudat cum Ali Smith alege să treacă de la unul la altul fără vreo delimitare clară, dar de fapt ea, în acest fel, ne ajute să ne facem o părere despre Miles, personajul principal, despre care tot ce știm, știm de la personale cu care el s-a intersectat la un moment dat. De aceea nu este important dacă la sfârșit el reușește să iasă din acea cameră pe o bicicletă medicinală care se transformă într-o bicicletă cu care poate zbura peste acoperișurile caselor.

Pe scurt:

Mi s-a părut superbă, dar și greuță. Ali Smith ar fi capabilă să facă literatură din orice cuvânt, imagine sau întâmplare, iar expunerile ei curg foarte frumos. Mi-a plăcut mult că în cartea ei, Era să fiu eu, m-am întâlnit cu o imagine în care eu cred mult. Sunt multe întâmplări în viața noastră pe care nu le înțelegem la un moment dat. Anumite persoane pe care le întâlnim și apoi reîntâlnim și abia în timp vedem sensul. Anumite lucruri pe care le-am spus, de care suntem siguri și care ne condamnă în timp, pentru că s-ar putea să greșim chiar noi. Și să facem ceea ce condamnam la un moment dat.  

”Ce s-ar întâmpla dacă pur și simplu ai închide o ușă și nu ai mai vorbi? Ore și iar ore și iar ore fără cuvinte. Ai vorbi cu tine însuți? Cuvintele pur și simplu nu ar mai fi utile? Ți-ai pierde cu totul limbajul? Sau cuvintele ar avea mai mult sens…

Cartea poate fi comandată de pe librărie online.