Dacă e să zbori, zbori…

Cel care a citit Papillon, dacă e pus să aleagă două cuvine care să reprezinte cartea lui Charrière, va alege: evadarea şi viaţa.

Început ca o relatare a unei nedreptăți comise, volumul descrie experiențele personale pe care Charrière, personajul principal, le-a trăit ca prizonier în Guyana Franceză. Acuzat pe nedrept de uciderea unui proxenet, “fluturele” nostru a avut numeroase încercări de a evada, pentru a putea repara nedreptatea de care avusese parte. Nu a renunţat niciodată în a-şi susţine nevinovăţia, dar nici la gândul de a rămâne pe nedrept în închisoare.

Relatarea începe în octombrie 1931 având ca premisă condamnarea nedreaptă la muncă silnică pe viaţă pe care Papillon urmează să o execute în ocna din Guyana Franceză. Nedreptatea are rolul ei, deoarece Papillon îşi propune să evadeze cu orice preţ.  Chiar dacă insulele coloniilor franceze în care trebuie să-şi ispășească pedeapsa nu sunt decât închisori în aer liber în mijlocul oceanului păzite de oameni şi de rechini, personajul principal nu renunţă niciodată la gândul de a trăi libertatea ce i se cuvine: “Nu trăiesc decât pentru asta: să evadez, să evadez singur sau întovărășit oricum, dar să fug din ocnă”. Gândul evadării, ca obsedare, nu este nicio clipă suprimat, ca atare în mintea sa se perindă mereu mai multe planuri de evadare bine calculate sau pripite: fuga din spital, construirea secretă a unei plute, dinamitarea zidului închisorii, internarea la nebuni, s.a.  Spre deznădejdea cititorului, toate acestea au dat greș deoarece, în ciudat dorinței sale acerbe de a reveni la libertate, el e prins şi readus pe Insulele Salvării. În cele din urmă, ca o ironie a sorţii, descoperă  întâmplător o recurență în formarea valurilor şi reuşeşte să evadeze definitiv din Insule. Va fi prins în Venezuela, dar nu va reveni niciodată pe insule.

Obsesia libertăţii se doreşte a fi neîncetat expusă cititorului prin porecla pe care o primește după tatuajul în formă de fluture pe care îl avea pe piept. Lectorul are astfel permanent imaginea unui fluture, prins spontan de un copil, care se zbate în capcană.  Ca într-un bildungsroman, prin gurile celorlaltor personaje, autorul îl obligă să se comporte raţional mustrându-l pentru escapadele sale prost gândite care-l fac să primească o condamnare în locuri cu o potențialitate mai mică de evadare care-i pot ruina visul: Şi pentru că te numeşti Papillon, te asigur că-ţi voi tăia aripile şi n-ai să mai ai cu ce-ţi lua zborul, dar îi aminteşte şi de visul său când se simte deznădăjduit: Papillon? Eşti un fluture? Vai de capul tău! Un fluture zboară şi are aripi, unde-s  ale tale?