Pavese, omul jignit – Vianu Muresan

Trebuie să recunosc că până nu am primit cartea oferită de Libris.ro, Pavese, omul jignit, nu știam nimic nici despre Vianu Mureșan, nici despre Cesare Pavese . Am ales-o doar pentru că tema sinuciderii m-a atras într-un oarecare fel. După mine, drama umană împotriva divinității.

În urma unor decepții, Cesare Pavese, alege să renunțe la viață cu barbuturice, pe 27 august 1950, într-o cameră de hotel.  Acest gest este îndelung dezbătut de Vianu Mureșan în cartea sa, pornind de la faptul că o anume experiență a vieții te face să treci mai ușor peste acele “decepții în dragoste”. Chiar și așa autorul despică firul în patru și găsește câteva cauze care l-au determinat pe Pavese să fac acel gest.

1. –  ateismul. Pavese găsește această durere ca fiind imposibilă de suportat, de depășit. Pentru el nimic nu mai are rost.

2. – slăbiciunea. Vianu Mureșan, îl pune pe Pavese în acea clasificare a oamenilor care se complac în suferință și care-și găsesc la un moment dat în aceasta.

3. – se considera victimă. După cum afirma și autotul: “Pavese e născut ca să piardă. Orice ar face, destinul curge în defavoarea lui. Părăsit, încornorat sau luat peste picior, în pielea lui se întrezăreşte bărbatul preschimbat în ţintă predilectă a dispreţului feminin”. (p. 103)

4. – modul de a-și alege sfârșitul. „În fantasmele premergătoare gestului, savurează anticipat mîhnirea apropiaţilor, asta oferindu-i un ultim motiv de autoflatare. Vrea ca nefericirea ce-o simte la gîndul propriei morţi să li se transmită lor, vrea să-i audă plîngînd în urma lui ca nişte copii nemîngîiaţi.” (p. 160)

 

Pe românește:

În Pavese, omul jignit, autorul încearcă să facă o disecare a gestului pe care-l face autorul italian, Pavese, care alege să se sinucidă din cauza unei decepții în dragoste. Deși are un limbaj greoi, se găsesc în carte informații foarte interesante despre sinucidere în general, din punct de vedere psihologic.

 

 

370010

Cartea poate fi comandată de pe librărie online.

 

Continue Reading

Copilul meu autist – Ana Dragu

Să fiu sincer niciodată nu m-a interesat problema autismului la copii. Dacă era vreun articol pe Facebook, îl citeam în fugă. Țin minte că am văzut la un moment dat că cei care au autism, au și un grad ridicat de inteligență. De fapt, autismul nu este o boală. Acest lucru l-am aflat din cartea scrisă de Ana Dragu, „Mâini cuminți. Copilul meu autist”.

Pe scurt

Ana Dragu, poetă și jurnalistă, a aflat despre băiatul ei, la doi ani după naștere, că suferă de autism. Întreaga carte cuprinde realitățile prin care a trecut: plimbări noapte ore în șir pentru că băiatul avea insomnii, încercări de încadrare în mediul școlar, unde ce-i mai mulți îl considerau ca fiind handicapat, vizite la diverși medici care, în România, în urmă cu opt ani nu erau specializați în domeniu, dând totuși peste un doctor român aflat la studii în străinătate, care era interesat de această problemă și care făcuse câteva descoperiri importante în domeniu, pentru că fiul său era autist.

După diferite studii personale, autoarea își dă seama că trebuie să-și schimbe modul de a se raporta la fiul ei.  A fost nevoită astfel să accepte noi modalități de a se raporta și de a-l înțelege, modalități diferite de cele ale unui copil ca toți ceilalți. Interesant este că toate studiile făcute și expuse pe internet nu aveau nicio treabă cu realitatea. Acest aspect il face cunoscut și doctorul de care vorbeam mai sus.  Autismul este o “afecțiune” pentru care nu există un tratament specific. Nici tratamentul medicamentos nu este considerat o salvare.

Pe românește

Dacă ai pe cineva drag care are autism, cartea „Mâini cuminți. Copilul meu autist”, de Ana Dragu merită ținută aproape. Și nu numai. Din păcate există mai mereu o dorință de a-i exclude pe cei care nu sunt ca noi fără a ne gândi că și ei au un dar special. M-a întristat, în această cartea, reacția fetei mai mari a Anei. Într-o scrisoare, i-a scris lui Moș Crăciun că și ea ar vrea să aibă autism, să fie mereu în centrul atenției. Noi nu suntem copii.

869354

Cartea poate fi comandată aici.

Continue Reading

Apartamentul – Hakan Biçakçi

Nu pot spune că sunt înnebunit după literatura turcă. Din câte cărți am citit, una singură mi-a plăcut: “Mă numesc Roșu” de Orhan Pamuk. Peste  “Apartamentul”  de Hakan Biçakçi am dat întâmplător. Am citit o recenzie care m-a făcut să cred că merită să fie citită. Sincer, nu aveam așteptări prea mari, deci nu pot spune că am fost dezamăgit.

 Pe scurt

Cartea oferită de Libris.ro începe așa: Arif, personajul principal, trece printr-un moment greu din viață. După ce se desparte de prietenă și rămâne fără loc de muncă, dorește să-și schimbe viața. (Concluzie perfect normală și gândită de toți, în final.) Își aminteșe brusc că și-a dorit dintotdeauna să fie compozitor, să fie el cel care compune muzica pe care avea să o cânte împreună cu trupa din care făcea parte.  Făcând planul, își dă seama că are nevoie de un apartament nou. Cel vechi nu intra în planurile sale deoarece o viață nouă trebuia să înceapă într-un apartament nou, cu un alt stil de viață și cu niște vecini mai liniștiți care să-i poată oferi ambianța necesară compozițiilor.

După ce se decide în privința noului apartament, Arif alege să locuiască un timp la bunica lui deoarece mirosul vopselii în noul apartament face imposibilă locuirea. Aici începe al doilea capitol al cărții în care ne este povestită legătura cu bunica, legătură care se limitează la îndoparea de care are parte. Este obligat oarecum să mănânce non-stop. Ultimul capitol are ca punct central noul apartament în care s-a hotărât să locuiască, un apartament mai ciudat constituit de gaura neagră din dormitor, gaură din care noaptea se aud voci. Nu e nimic de speriat. Nu se aude nimic înspăimântător. Gaura neagră are specificul ei: melodiile pentru noul album par să răsară de aici. Trece prin momente de demență în care toată lumea se întreabă dacă e normal ceea ce face.

În final, are album, are prietenă și fani.

Pe românește

E prima carte scrisă de Hakan Biçakçi pe care o citesc. Un autor bun, dar necopt.

1. Sunt foarte interesante expunerile pe care le face despre realități comune atât din partea lui Arif cât și din partea celorlalte personaje al căror interior e expus cititorului, dar sunt câteva lacune.

2. Încearcă unele artificii literare care nu sunt chiar atât de potrivite. De exemplu, cea de la final.

3. Vrea să ajungă sus prea devreme și pierde.

În rest, e ok. Merită citită, dar nu și a doua oară. 🙂

Apartamentul-Hakan-Bicakci

Cartea poate fi comandată aici.

Continue Reading

I Smile Back 2015

Adaptat după cartea scrisă în 2008 de Amy Koppelman, filmul cu același titlu are în prim plan imaginea unei femei, Laney Brooks, prinsă într-un cerc vicios: droguri, relații sexuale la întâmplare, alcool etc.  Chiar dacă are o familie fericită cu doi copii și cu un soț care îi este fidel, care o înțelege într-o primă fază, Laney nu apreciază. Ea apare mereu, după cum ne-o prezintă Paige Dylan, neliniștită, în căutare de altceva. Faptul că soțul ei, Bruce o duce într-un centru de dezintoxicare o face să-și revină oarecum. Merge și își întâlnește tatăl pe care nu l-a văzut de ani buni de la care află, în mod indirect că mama lui suferă de aceeași boli psihice de care suferă și ea. Mai mult, ca să se vadă mai bine acest aspect al bolilor transmise, după un scurt timp, Laney este chemată la școală de un psiholog care-i spune că băiatul ei ar trebui dus la un specialist deoarece ticurile pe care le are arată existența unor boli psihice.

Filmul a avut premiera în cadrul Festivalului de Film Sundance, în 25 ianuarie 2015. De asemenea, el a fost proiectat şi la Festivalul de Film de la Toronto din 16 septembrie, 2015.

Pe românește:

După mine e un film ok și atât. Merită să te uiți dacă nu ai ceva mai bun de făcut.Începutul e enervant, plictisitor. Primele 20 de minute te pot face să pui stop. Totuși, sunt și momente de suspans și imagini care te fac să zâmbești.

 

 

Continue Reading

Concurs: De ce ar trebui să fie respectați autorii și în România? (Încheiat)

Am vorbit în urmă cu două săptămâni cu un amic din Germania despre autorii de acolo. Mi-a spus că aceștia au reduceri chiar și la transportul în comun. M-am gândit că ar trebui să ne sensibilizăm noi, în interiorul nostru, și să facem primii pași. De aceea, am lansat un concurs. Cei de Libris.ro oferă un voucher în valoare de 50 de lei pentru cel care scrie cel mai frumos răspuns la întrebarea: “De ce ar trebui să fie respectați autorii și în România?” Ce ne oferă ei?

Așa că: scrie un comentariu de minim 15 rânduri în care să motivezi de ce ar trebui să fie autorii respectați și în România (dacă ai blog, să nu uiți să pui o legătură către Libris.ro și una către acest site, ca să-l putem vedea toți) până pe 26 noiembrie și s-ar putea să fii răsplătit cu un voucher de la Libris.ro.

2

Continue Reading

Spălatul vaselor te poate face fericit

Dacă amâni de fiecare dată spălatul vaselor deoarece crezi ca e o povară, ultimele cercetări științifice te-ar putea face să-ți schimbi perspectiva. Un studiu publicat în revista “Mindfulness” afirmă că spălatul vaselor poate fi un exercițiu terapeutic ce crește stare de bine și descrește nervozitatea. A spăla vasele cu atenție înseamnă să te concentrezi, contemplând senzațiile pe care le primește corpul tău de la apa caldă sau de la mirosul detergentului.

Participanții la acest studiu au spălat 18 farfurii. Jumătate dintre aceștia au fost instruiți, în timp ce spălau, să spele cât mai corect, primind diferite sfaturi pentru o spălare cât mai adecvată. Cealaltă jumătate în schimb, a fost lăsată să se bucure de moment. La final, cei din primul grup nu arătau nicio schimbare.

Totuși, în caz că ai o mașină de spălat vase, nu trebuie să o neglijezi pentru a avea parte de aceste avantaje. Aproape orice activitate, neutră, care te lasă să fii tu însuți, poate avea rezultate similare. De exemplu, când faci un duș, să-ți focalizezi atenția asupra apei care cade pe pielea ta sau asupra mirosului pe care-l emană șamponul, decât să le permiți gândurilor să navigheze aleatoriu după cum vor.

Același lucru se poate face în timp ce savurezi cafeaua de dimineață, în timp ce strângi frunzele sau în timp ce faci curat în casă. Toate aceste activități pot fi transformate într-o fel de meditație. Treburile mohorâte pot primi o altă semnificație.

 

Sursa: Huffingtonpost

 

happy-woman-washing-dishes

Continue Reading

Constelația fenomenelor vitale

            Istoria pe care o înveți la școală, din cărți, pare deprinsă dintr-o lume ireală, de care probabil te îndoiești. Ți se pare inadmisibil ca unii oameni să fie fiare și să distrugă ființe omenești asemănătoare lor care gândesc, simt și iubesc în același mod. “Constelația fenomenelor vitale” oferită de Libris.ro, m-a făcut să realizez că istoria e mai mult decât prezentă, că totul e real, că oamenii aceștia există. Cartea scrisă Anthony Marra, prezintă evenimentele mai puțin frumoase care au avut loc în Cecenia cu puțin timp în urmă. O istorie pe care noi o cunoaștem doar de la televizor, mascată, netrăită pe viu de niciunul dintre noi.

Constelația fenomenelor vitale” începe cu descrierea unui Coran vechi de 85 de ani pe care un bunic îl adusese din pelerinajul de la Mecca. Importanța lui se pierde atunci când vin în prim plan hainele a căror posesori se schimbă de la an la an, de la generație la generație. Și descrierea continuă cu lucruri importante în alte timpuri care acum nu se mai găsesc, care acum nu mai spun nimic important într-o lume uitată și lăsată deoparte. Printre lucrurile neimportante se fac auziți diferiți oameni care fug de teama soldaților care pot împușca pe oricine fără vreun motiv clar, fără a fi trași la răspundere. Așa începe povestea. Dokka, un arborist cecen este luat de soldați. În urma lui, vecinul care cunoștea fiecare ascunziș al casei sale, o găsește pe fiica lui ascunsă în pădure la mică distanță înfricoșată de soldații care dăduseră foc casei și care o strigaseră așteptând-o să apară pentru a profita de ea. Ahmed o duce la singurul spital din apropiere și se oferă să lucreze acolo pentru ca Havaa să rămână în siguranță. Acestor personaje li se asociază la spital: o tânără care se întoarce de la studiile în medicină din Londra tocmai în inima Ceceniei, în căutarea surorii dispărute în război și Dar o prietenă acesteia. Lumea cărții se oprește la evenimentele care au loc în acest spital, cu amintirile pe care fiecare le pune în comun. În rest: orașe și sate devastate, vieți și destine care nu mai contează, care nu mai au sens, soldați care se joacă singuri cu capturarea armelor de război pe care tot ei le îngropaseră pentru a putea primi diferite recompense…

Cartea poate fi comandată de pe librărie online.

898839

Continue Reading

Din inima Africii

După experienţa avută în urmă cu doi ani, Africa a rămas o parte din mine. Nu cred că voi mai merge vreodată acolo decât în vacanţă, din respect pentru oamenii pe care i-am întâlnit şi cărora le-am promis că voi merge. Experienţa africană m-a făcut să-mi doresc să citesc şi cărţi de literatură în care să văd modul în care e expusă ea. Aşa că am ales “Din inima Africii” de Karen Blixen, carte oferită de Libris.ro.

Scriind sub diferite pseudonime, Karen Blixen devine cunoscută după moartea ei. S-a născut în Danemarca într-o familie care făcea parte din cercul familiei regale. După ce se îndrăgosteşte de verişorul ei de gradul doi şi văzând că acesta nu o acceptă, se mărită cu fratele acestuia, baronul Bror von, şi  pleacă în Kenya unde se ocupă de o plantaţie de cafea. Planurile celor doi în Africa sunt date peste cap, deoarece Bror von nu pune accent pe cafea ci, împreună cu alţi englezi care vedeau Africa doar un tărâm pentru vănătoare, pleacă des în savane neglijând realităţile cotidiene. Şi cum parcă uneori problemele care apar nu sunt de ajuns, Karen Blixen se alege şi cu sifilis, boală foarte întâlnită pe acele meleaguri, fiind nevoită să se întoarcă în Anglia şi să se vindece. După ce revine, nu-l părăseşte, pentru că nu era un om rău. Pe patul de moarte, după ce se va întoarce în Danemarca, va spune că ar da orice pentru a se mai plimba printr-o savană africană cu Bror van, chiar dacă între timp atât ea cât şi el au ales să-şi manifeste iubirea faţă de alte persoane.

Pentru cineva care nu a fost în Africa e foarte greu să înţeleagă “Din inima Africii“. E greu să-şi imagineze relieful pe care autoarea îl expune atât de frumos. Mai mult, e foarte greu ca el să înţeleagă mentalitatea africană, pe care oricum nu o înţelege nimeni, mentalitate atât de străină nouă deoarece nu are nimic în comun cu lumea noastră. Cel care va citi cartea se va întâlni cu sărăcia, cu  războaiele civile pe care uneori a trebuit să le sprijine cu hrana. Se va întâlni cu africani care nu pun mâna pe cei morţi chiar dacă de fiecare dată când moare cineva, traducerea spuselor sună într-o limbă europeană: X vrea să moară, lucru care nu are nimic în comun cu realitatea cunoscută nouă. Nu lipsesc apoi savane, zebre, misionari, şefi de trib, boli, întâlniri, zboruri cu avionul deasupra Africii şi deasupra bivolilor etc.

Întrucât cultura de cafea s-a dovedit a fi un eşec, Karen Blixen se întoarce în Europa după ce lasă fiecărui african o parte din lucrurile care aparţinuseră fermei Ngong. A fost prima care a încercat să cultive cafeaua la o înălţime mult diferită faţă de altitudinea normală la care se cultiva cafeaua. Din cauza fondurilor care lipseau şi nu din cauza incendierii fermei după cum se arată în film, Karen Blixen revin în Europa nu înainte de a lăsa africanilor un teren pe care aceştia să poată rămâne liniştiţi.

Cartea poate fi comandată de pe librărie online.

885112

Continue Reading

Lasă că merge aşa…

Am spus dintotdeauna că mentalitatea unui popor se vede foarte bine în orice domeniu. Nu cred că are rost să-i mai includ pe politicieni în această categorie, e clar. Probabil stă în sângele românilor ca de fiecare dată când apare o situaţie crucială să spună: “Lasă că merge aşa”! Gândul acesta aminteşte de fiecare dată  de evenimentele precedente în care situaţia a decurs ca atare chiar dacă era vorba de alte circumstanţe. Şi aici, exemplul cel mai elocvent vine din fotbal. De asta nu mai ţin cu FCSB…

Dincolo de lucrurile din care dorim să facem o religie a noastră, lasă că merge aşa, face parte din orice structură. Ne oferă plăcerea fără gust că vom reuşi de fiecare dată având aceleaşi arme, indiferent de cei împotriva cărora luptăm. Nu învăţăm niciodată din plăcerea aceasta fără gust, din acest motiv nu construim nimic durabil şi credem în orice minciună politică sau nu numai. Din moment ce nu mai avem plăceri durabile, ne complacem cu cele care nu ne oferă nimic, pentru ce?

Stai, nu mai merge deloc aşa…

fara.cehf

Continue Reading