Memoriile lui Hadrian – Marguerite Yourcenar

Am considerat dintotdeauna posibilitatea de a înțelege mai bine un personaj istoric încadrându-l nu numai într-o perioadă de timp, ci și aflând mai multe evenimente din viața sa care să demonstreze umanitatea, modul de gândire, planul său etc. Cartea oferită de Libris.ro în această lună nu a făcut decât să ateste această posiblilitate. Memoriile lui Hadrian a lui Marguerite Yourcenar (prima femeie acceptată în Academia Franceză) este tocmai o incursiune în lumea antică. Desigur autoarea a depus o muncă titanică de aproape 20 de ani, după cum va afirma și ea în acele carnete adnotate la finalul romanului, muncă ce a dat roade după cum afirmă mai mulți.

Memoriile lui Hadrian este un roman sub forma unei lungi scrisori către Marcus (viitorul Marcus Aurelius) în care, îi este prezentat Imperiul Roman așa cum l-a cunoscut el, cum a fost cârmuit sub îndrumarea sa și cum îl lasă. Astfel, ajuns la putere într-o perioadă în care Imperiul Roman era prins în mai multe bătălii, dornic de expansiune, împăratul Hadrian decide că e nevoie de o creștere culturală. El este un Este un pacifist, un om care nu vede necesitatea unei armate altfel decât cu scopuri defensive, cu totul diferit de împărați precum Traian, tutorele său, care a încercat tot timpul să dezvolte noi granițe, să cucerească noi teritorii.

Este interesant că în cadrul acestui roman ne este dat să ne întâlnim cu persecuțiile creștinilor și ale popoarelor ocupate, sclavagismul pregnant și omorârea cu cruzime a gladiatorilor, sărăcia celei mai mari părți a populației, orgiile de la curtea imperială și din casele bogătașilor, violurile și crimele, însă toate acestea ne sunt prezentate din perspectiva împăratului Hadrian care spune și de ce nu este de acord cu acestea. De exemplu el nu este de acord cu creștinii nu pentru că nu ar aduce cult unui anume zeu ci pentru că ei reprezintă o imposibilitate de ține Imperiul unit. Atunci când sunt mai multe religii posibilitatea de a ține Imperiul unit este mai mică. Sau, de exemplu, cu privire la abolirea sclaviei, împăratul Hadrian se arată sceptic deoarece ființa umană poate fi ușor manipulată lăsându-se în voia unui stăpân. Cu privire la legi, el consideră că „orice lege prea des încălcată nu e bună”, iar legile dure sunt cel mai adesea încălcate. :

Pe scurt:

Romanul Margueritei Yourcenar mi-a plăcut mult pentru că, bine documentat fiind, m-a făcut să înțeleg și modul de gândire a împăratului Hadrian. De acum, despre el, nu voi știi doar anii în care a domnit. 🙂

Cartea poate fi comandată de pe librarie online.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *