Trei săptămâni în Anzi

Când am scris celor de la Libris.ro că îmi doresc această carte mă așteptam să fie gen: proză scurtă. Știam că Marius Chivu iubește proza scurtă, că a apărut o carte cu texte propuse de el, deci mă așteptam să fie una asemănătoare. Spre surprinderea mea, când am răsfoit-o, am realizat că de fapt ea chiar expune o călătorie. Și nu una obișnuită prin agenții de turism, ci pe cont propriu, pentru că, după cum afirmă și autorul, de cele mai multe ori e mai bine să dai banii în mâna celor care te conduc într-o expediție, decât să-i dai unei agenții care ajunge să-i plătească pe oameni cu prețuri de nimic.

Autorul pleacă împreună cu un prieten numit M. (pe tot parcursul cărții) spre un ținut despre care nu știa mai nimic, după cum va ajunge și el să afirme, spre Peru. Și ceea ce atrage, după mine, nu este destinația în sine, ci modul în care este făcută aceasta. Așa cum am spus mai sus, cei doi aleg să se descurce singuri. Nu au închiriat vreo cameră la hotel din timp (cei drept, oricum au fost nevoiți să închirieze și ad-hoc din cauza anumitor personaje 🙂 ), nu au fost nevoiți să folosească diferite aplicații cunoscute de noi când călătorim, ci o simplă hartă. Marius Chivu va expune foarte frumos libertatea de a nu fi nevoit să de îngrijorezi de baterie și satisfacția de a pune degetul pe o hartă privind în jur. Senzații pe care mulți nu le-au experimentat vreodată sau peste care s-a așternut praful. Totuși, nu a fost ca și cum s-au trezit în acel loc. Cel numit M. este un bun vorbitor de limbă spaniolă și un descurcăreț. Cititorul va vedea de ce.

Și ce plăcere să folosești o hartă de hârtie! Fragilitatea ei, gestul amplu al desfășurării, punerea degetului pe un punct minuscul și exercițiul imaginației de a estima distanțele, de a completa tot ce nu se vede, de a ”întrevedea” geografia reală, apoi momentul în care, ajuns în cele din urmă la destinație, locul căutat își etalează dimensiunile, întotdeauna surprinzătoare, sub privirea ta entuziastă!

Mi se pare absurd să o povestesc. Spun doar atât: dormit în cort; mușcături de țânțari; dureri de genunchi care te fac să te întrebi dacă vei mai putea urca după ce pornești la drum; aspirații mari – trup fraged, fără experiență; Machu Picchu (care se citește ”Maciu Pic-ciu” după cum subliniază autorul); izvorul Amazonului; băile termale; porcușori de guineea; fructe neîntâlnie până acum.

Pe scurt

Când m-am întors din Africa, cineva mi-a spus că ar trebui să scriu o carte deși am un jurnal, mi s-a părut o utopie. Oricum nu aș avea niciodată sponsorii pe care i-a avut Marius Chivu. După cea am citit “Trei săptămâni în Anzi” pot spune că îmi pare rău. Cartea asta mi-a deschis apetitul pentru călătorie, pentru o călătorie asemănătoare fără agenții de turism. Pentru mine o călătorie de acest fel este o probă pentru tine însuți. Chiar citeam la un moment dat un articol despre soldații care se pregătesc să facă parte din trupele speciale americane că azi ne e greu să renunțăm deși totul e la nivel mental. Ne e cald, dăm imediat drumul la aer condiționat. Nu ne convine ceva, apăsăm pe un buton și e totul așa cum dorim. Dar cum e oare atunci când trebuie să te confrunți tu singur cu o situație, cu ceva pe care tu nu mai controlezi?

Cartea poate fi comandată de pe librărie online.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *