Aviatorul – Evgheni Vodolazkin

Prima întâlnire pe care am avut-o cu Evgheni Vodolazkin m-a uimit. Am rămas plăcut impresionat și m-am gândit că totuși a apărut cineva care să ducă mai departe ideea conform căreia cei din U.R.S.S. scriu bine. Noua sa carte, a treia tradusă în limba română, Aviatorul, nu a făcut decât să consolideze ceea ce credeam despre el. Cineva spunea la un moment că dacă vrei să fii un autor bun nu ai nevoie doar de o poveste, de o idee bună, ci trebuie să ai un mod frumos de a o expune. Mai toți scriu despre crime, iubiri, răzbunări, deci va câștiga cel care va ști să expună totul într-o formă atractivă. Mie, cartea oferită în această lună de libris.ro, mi-a atins inima atât cu ideea cât și cu modul de a o expune.

Personajul principal Innokenti Platonov se trezește în mod surprinzător în anul 1999 după ce a petrecut câteva zeci de ani înghețat în azot lichid, ca parte a unui experiment efectuat în lagărul în care era închis. Este interesant că nu i se oferă un răspuns la întrebările vitale: cine sunt? ce caut aici? Este lăsat să descopere totul singur și o va face cu timpul, descoperind în fiecare zi anumite imagini scrise în mintea sa, imagini care vor crea în final un puzzle diferit pentru fiecare cititor în parte. Ies la iveală, pe rând, Revoluția din 1917, prima iubire, Anastastia, și, în cele din urmă, lagărul în care a fost închis. Desigur, mulți dintre noi am auzit povești de iubire, realități din epoca de tiranie, realități care ne lasă fără cuvinte, după cum spunea și Evgheni: “toate aceste acte de tiranie arată cât de ușor se poate transforma omul într-un animal”, dar aici toate sunt expuse într-un mod diferit.

Spuneam la început că chiar dacă avem aceleași povești e nevoie ca cineva să le expună într-un mod diferit. Poate că ne-am obișnuit cu ele și avem nevoie de alte probleme care de fapt nu există pentru că de fapt ne dorim doar să ne simțim iubiți și importanți, că avem un sens pentru cineva. Dar fiecare are povestea lui.

Aviatorul mi-a plăcut teribil de mult. Nu sunt mult de spus despre ea. Pe mine m-a lăsat fără cuvinte.

 

Cartea poate fi comandată de pe librărie online.

 

Continue Reading

Memoriile lui Hadrian – Marguerite Yourcenar

Am considerat dintotdeauna posibilitatea de a înțelege mai bine un personaj istoric încadrându-l nu numai într-o perioadă de timp, ci și aflând mai multe evenimente din viața sa care să demonstreze umanitatea, modul de gândire, planul său etc. Cartea oferită de Libris.ro în această lună nu a făcut decât să ateste această posiblilitate. Memoriile lui Hadrian a lui Marguerite Yourcenar (prima femeie acceptată în Academia Franceză) este tocmai o incursiune în lumea antică. Desigur autoarea a depus o muncă titanică de aproape 20 de ani, după cum va afirma și ea în acele carnete adnotate la finalul romanului, muncă ce a dat roade după cum afirmă mai mulți.

Memoriile lui Hadrian este un roman sub forma unei lungi scrisori către Marcus (viitorul Marcus Aurelius) în care, îi este prezentat Imperiul Roman așa cum l-a cunoscut el, cum a fost cârmuit sub îndrumarea sa și cum îl lasă. Astfel, ajuns la putere într-o perioadă în care Imperiul Roman era prins în mai multe bătălii, dornic de expansiune, împăratul Hadrian decide că e nevoie de o creștere culturală. El este un Este un pacifist, un om care nu vede necesitatea unei armate altfel decât cu scopuri defensive, cu totul diferit de împărați precum Traian, tutorele său, care a încercat tot timpul să dezvolte noi granițe, să cucerească noi teritorii.

Este interesant că în cadrul acestui roman ne este dat să ne întâlnim cu persecuțiile creștinilor și ale popoarelor ocupate, sclavagismul pregnant și omorârea cu cruzime a gladiatorilor, sărăcia celei mai mari părți a populației, orgiile de la curtea imperială și din casele bogătașilor, violurile și crimele, însă toate acestea ne sunt prezentate din perspectiva împăratului Hadrian care spune și de ce nu este de acord cu acestea. De exemplu el nu este de acord cu creștinii nu pentru că nu ar aduce cult unui anume zeu ci pentru că ei reprezintă o imposibilitate de ține Imperiul unit. Atunci când sunt mai multe religii posibilitatea de a ține Imperiul unit este mai mică. Sau, de exemplu, cu privire la abolirea sclaviei, împăratul Hadrian se arată sceptic deoarece ființa umană poate fi ușor manipulată lăsându-se în voia unui stăpân. Cu privire la legi, el consideră că „orice lege prea des încălcată nu e bună”, iar legile dure sunt cel mai adesea încălcate. :

Pe scurt:

Romanul Margueritei Yourcenar mi-a plăcut mult pentru că, bine documentat fiind, m-a făcut să înțeleg și modul de gândire a împăratului Hadrian. De acum, despre el, nu voi știi doar anii în care a domnit. 🙂

Cartea poate fi comandată de pe librarie online.

Continue Reading

Eleanor & Park – Rainbow Rowell

Eleanor & Park de Rainbow Rowell, carte oferită de Libris.ro în această lună, mi se pare una dintre cele mai iubite cărți despre care se vorbește de bine în mediul online mai ales printre adoleșcenți. Am încercat să mă gândesc cam care ar fi motivul și cred că acesta ține mai curând de părerile prea puțin oneste pe care pe avem despre noi înșine mai atunci când e vorba de mediul școlar sau când iubim, dacă nu facem parte dintr-o gașcă anume, o gașcă ce are de câștigat. Deși timpul poate demonstra că nu a rămas nimic din ceea ce era atunci…

La un an după ce a fost dată afară din casă, Eleanor se întoarce să locuiască din nou cu mama, frații și tatăl ei vitreg, Richie. O viață nouă în care totul trebuie luat de la zero. Spre tristețea ei nu are parte de vreo frumusețe zdrobitoare de pe urma căreia să aibă ceva de câștigat, frumusețe care să atragă simpatia băieților care o pot pune pe un loc înalt ca pe un trofeu în fața celorlalți. Asta și pentru că are păr roșu, este plinuță și poartă haine bărbătești. Chiar și așa, încet, încet are parte de simpatia onestă a lui Park, un vecin de prin apropiere, față de care totul a început când s-a așezat lângă el în autobuz. Acesta era un băiat tăcut ce nu dorea decât să fie lăsat în pace. Să asculte muzică și să citească în drumul către casă. Deși la început Park nu este de acord cu faptul că fata ciudată s-a așezat lângă el în autobuz, cu timpul în gândul său își spune că totuși ar trebui să înceapă să discute cu ea. Și totul începe cu împrumutatul benzilor desenate, a căștilor, a walkman-ului, urmând vizite la domiciuliul lui Park. La Eleanor e mai greu cu întâlnirile. Ea nu dorește ca cineva din cadrul familiei să știe care este colega cu care își petrece ea timpul. Deși totul se încheie cu fuga ei de acasă la unchiul din Minessota.

Pe românește:

Cartea lui Rainbow Rowell mi-a plăcut mult. Este genul acela de carte pe care adoleșcenții o pot citi și care, cu siguranță, le va plăcea pentru că se potrivește mediului lor. Se citește foarte ușor și repede. Este genul acela de poveste de iubire simplă și pură care ajunge să schimbe ambele personaje în mai bine.

Cartea poate fi comandată de pe librărie online.

Continue Reading

Amsterdam-Ian McEwan

Am citit de curând un interviu al unui scriitor român care, întrebat ce și cum citește, spunea că nu toate cărțile pe care le citim trebuie citite până la capăt. Nu este important să știm tot ceea ce s-a întâmplat cu exactitate. Putem schimba și noi sfârșitul pe care ni-l dorim. E simplu și chiar încurajator. Aceasta se aplică în cazul cărților care încep bine. Pe de altă parte este problemă cu cărțile care nu ne atrag de la început. Dacă nu ne oferă nimic, este dificil să le ducem până la capăt. Una dintre acestea, după mine și nu numai, este cartea oferită de Libris.ro: Amsterdam de Ian McEwan. Sincer să fiu, după câteva zeci de pagini am căutat să văd care este părerea celor care au citit-o și am văzut că cei mai mulți dintre aceștia au fost de acord cu mine (cei mai mulți nu o recomandă spre a fi citită).

După mine, dacă ar fi să rezum întreaga carte, aș spune că McEwan dorește să ofere lecții de moralitate. Acțiunea începe la înmormântarea lui Molly Lane. La aceasta participă și cei trei în jurul cărora își va avea desfășurarea între romanul: Julian Garmony ( un politician în plină campanie electorală), Vernon Halliday (redactorul unui ziar local) și compozitorul Clive Linely. În caz că vă întrebați ce caută aceștia trei la înmormântare, răspunsul e unul simplu: toți i-au fost amanți. Întrucât cei trei fac parte din diferite categorii sociale, autorul dorește să expună ce înseamnă de fapt moralitatea pentru aceste categorii sociale, ce înseamnă să te gândești la propriile acte și să nu ceri altceva celor din jurul tău. Astfel, Garmony (politicianul) se pricepe foarte bine să mascheze aceste fapte și să ofere alte aparențe în schimb ce Clive (compozitorul) îi cere prietenului Vernon să îl ucidă dacă ar remarca la el vreun semn de boală provocată de teama de a înnebuni știindu-se urmărit de fapte și de părerea celor din jur. Pe rând fiecare este expus în fața unor fapte sărvărșite peste care predomină moralitatea care nu prea mai există atunci când este vorba de propria persoană.

 Dacă după ce citeam această carte nu găseam un articol din The Guardian, probabil că în viața mea nu aș mai fi citit vreo carte scrisă de McEwan, dar am găsit acolo o afirmație care mi-a plăcut:
The fact that it won the Booker will make many people (and more and more of them in the future) assume that Amsterdam must be McEwan’s best work, when it is far from it. And if Amsterdam were the only book of his I’d read, I’d never read want to read another – and so miss out on one of our best contemporary novelists. It’s small wonder that he has become the target of so much online sniping – there must be thousands of people out there who’ve read only this one McEwan novel, seen it garlanded with awards, and assumed that he and the British literary establishment are locked in a conspiracy to feed us trash. It is a sad moment in the illustrious histories of the novelist and of the Booker prize.
Deci, în curând, voi reveni 🙂
Cartea poate fi comandată de pe librarie online.
Continue Reading

Până când m-a cunoscut – Julian Barnes

Cred că fiecare dintre noi a fost cuprins la un moment dat, măcar în gânduri, de o gelozie pură. Nu știu dacă am pus în aplicare ceea ce ne-am gândit, dar e posibil să fi ajuns la un moment dat în isteria gândurilor noastre să ne spunem: Bine, eu zic asta acum, dar știu că niciodată nu aș face. Cartea oferită în această lună de Libris.ro, Până când m-a cunoscut a lui Julian Barnes ne expune povestea unui profesor de universitate, Graham, care, cuprins de gelozie pe care nu o reușește să o stăpânească la început în niciun fel și căreia îi dă frâu liber, ajunge să sfârșească în mod tragic.

Când își surprinse prima dată soția înșelându-l, lui Graham Hendrick nu-i păsă nici cât negru sub unghie. Ba chiar se trezi chicotind de unul singur. Nici măcar nu-i dădu prin cap să-i pună mâna la ochi fiică-sii, măcar ea să nu vadă. Bineînțeles, Barbara orchestrase totul. Barbara, prima lui soție, spre deosebire de Ann, care era a doua și care tocmai comisese adulterul. Chit că la momentul respectiv nici măcar nu-l considerase adulter” (p. 9).  Deși Graham o iubește pe Anna și spune mereu că ea i-a schimbat viața, acesta se lasă purtat de gelozie, însă, spre deosebire de multe cazuri, gelozia care îl conduce are mai mult legătură cu trecutul Annei. Actriță fiind, a trebuit să joace anumite roluri care, deși nu dau nimic de bănuit, îl fac pe Graham să o terorizeze cu întrebări despre viața privată pe care ea ar fi avut-o cu anumite persoane, ba chiar imaginându-și singur ce s-ar fi putut întâmpla.

E interesant că Julian Barnes ne demonstrează încă o dată că nimic nu rămâne nepedepsit și că femeile atunci când trebuie să fie rele chiar sunt și știu să sape acolo unde trebuie. Asta pentru că toată gelozia lui Graham pornește de la o ieșire cu fata lui pe care, după ce s-au despărțit, are voie să o viziteze o dată pe săptămână și cu care poate ieși în oraș în acest timp. Concret, Barbara, fosta soție, îl trimite la film cu fiica lor, chiar dacă niciunul nu are vreun film în plan, știind că noua soție, Ann, actriță în trecut, joacă un rol banal acolo. Banal, dar și puțin deochiat. Și așa s-a plantat sămânța geloziei. Graham înțelege și îi propune fetei să-i spună mamei că au văzut alt film, că la acesta nu au mai găsit niciun bilet, dar sămânța începuse să încolțească și a adus roade: în final se va auto-convinge că ea îl înșală și va distruge totul în cale.

Pe scurt:

Nu pot spune că modul în care a fost scrisă m-a impresionat. Mi-a plăcut în schimb cum a fost gândită și construită: ca un dumnezeu. Fiecare fapt de la început care nu reprezintă mare lucru, în final își găsește sensul. Până când m-a cunoscut demonstrează încă o dată că orice iubire înseamnă și o doză sănătoasă de încredere și mai ales, indiferent de trecut, trăirea în prezent. Poate că abia acum trăim, împreună, acea iubire pe care am căutat-o mereu. Singura care ne împlinește.

Cartea poate fi comandată de pe librărie online.

 

Continue Reading

Nouă povestiri – J. D. Salinger

Cred că mulți dintre noi am citit vestitul De veghe în lanul de secară. Unii am rămas plăcut impresionați, alții mai puțin. Eu, personal, de fiecare dată când citesc o carte de-a unui autor, dacă vreau să-mi fac o părere despre el, aleg să mai citesc măcar una, să fiu corect. Se poate să avem și noi zile bune, zile mai puțin bune. Un autor sigur are la fel, și e bine să punem lucrurile în balanță. Să fim onești. Deci cartea oferită de Libris.ro în această lună îl are ca autor pe J. D. Salinger.

Titlul cărții Nouă povestiri ne explică ce vom găsi într-însa: nouă povestiri O zi desăvârşită pentru peştii-banană, Sărmana gleznă scrântită, Chiar înaintea războiului cu eschimoşii , Omul-care-râde, Jos, în barcă, Pentru Esme-cu dragoste şi abjecţie, Ochii verzi şi gura mică, Perioada albastră a lui de Daumier-Smith şi Teddy. Sunt despre diferite situații din viață. Unele mai interesante decât altele, care cuprind povești de viață în care anumite animale sau gesturi utopice sunt puse tocmai pentru a nu denatura adevărata durere interioară a personajelor, pentru a ne îndrepta atenția acolo unde este necesar. De exemplu, carte începe  cu O zi desăvârșită pentru peștii banană. Cine a auzit vreodată de pești-banană? Seymour, veteran de război acum, este măcinat de trecut care, deloc ușor, îl face paranoic. Mi-a amintit de filmul Lunetistul. Ca și în acesta, cei doi trăiesc o dramă de a nu se putea reintegra în societate. Pentru personajul lui  J. D. Salinger copilăria înseamnă refugiul, regăsirea. O regăsire într-o poveste despre o fetiță de șase ani pe care o întâlnește pe plajă dar care, în final, nu va reprezenta o soluție.

Pe scurt:

Nouă povestiri este o carte frumoasă, care se citește ușor, dar, pentru mine, nu are nimic, care să o diferențieze de o majoritate. Eu nu am găsit acele wow care să mă refacă să revin asupra ei.

Cartea poate fi comandată de pe librarie online.

Continue Reading

Accidental – Ali Smith

Prima carte pe care am citit-o de Ali Smith a fost Era să fiu eu. Mi-a plăcut mult. Și deoarece doream să mă asigur că modul ei de a scrie, de a transpune evenimentele printr-un mod ludic după mine, nu se regăsește doar într-o singură carte, Libris.ro mi-a oferit încă una: Accidental. Am început să o citesc și am rămas la fel de impresionat. Așa cum am spus și în articolul precedent. Mie mi se pare că Ali Smith poate face literatură din orice. Totul pare o joacă de copil în care pentru moment tinzi să crezi în anumite imagini pe care dacă cineva ți le-ar spune în particular nu le-ai crede vreodată.

Personajul principal al romanului Accidental este Amber. Concepută, după cum ne-o prezintă și Ali Smith la începutul cărții, într-o sală de cinema, Amber este o creatură uimitoare. Când ea își va face apariția într-o dimineață, în viața unei familii în vacanță în Norfolk, mulți vor avea impresia că este un înger. Pînă atunci, Ali Smith ni-i descrie pe cei doi copii Astrid (12 ani) și Magnus (17 ani) care-și duc liniștiți viața, pentru ca apoi,  apariția ei să semene perturbarea în familia lui Michael, un profesor de engleză. Specific autoarei, Amber rămâne un personaj de la care aflăm puține gânduri, cei care ne ajută să ne formăm o părere despre ea fiind cei care au o viață alături de ea, fiecare membru expunând cele mai importante evenimente la care au luat parte: devine prietena lui Astrid, îl seduce pe băiatul ce mai mare salvându-l de la sinucidere, îl cucerește pe Michael și lămurește și motivele pentru care Eva, soția lui Michael, se înstrăinase de membrii familiei sale.

Pe scurt:

Mi-a plăcut mult. E Ali Smith. Și nu e despre ideea în sine ci despre modul în care e scrisă. Povești știm cu toții și putem să fabricăm dacă nu, dar totul ține de modul în care le spunem.

Toți de la masa asta sunt sfărâmați în bucăți care nu se potrivesc, bucăți care nu au nicio legătură unele cu altele, de parcă provin din jocuri de îmbinare diferite, toate puse la grămadă în aceeași cutie de către vreun vânzător nepăsător, dintr-un magazin second hand sau din vreun alt loc în care jocurile bătrâne se duc să moară. Doar că jocurile nu mor.

Cartea poate fi comandată de pe librarie online.

Continue Reading

Era să fiu eu – Ali Smith

Sincer să fiu, am auzit prima dată de Ali Smith dintr-un video făcut de domnul Marius Chivu. Nu auzisem niciodată nimic de ea. Mi-a plăcut mult. Chiar mă gândeam la un moment dat, în timp ce citeam, că Ali Smith ar fi capabilă să facă literatură din orice. Cel care o va citi va înțelege ce spun. E interesant cum poate face versuri alternate, cum poate introduce pe nevăzute conjuncția dar de o grămadă de ori etc.

Cartea oferită de Libris.ro începe cu explicarea unui adevăr, un adevăr imaginativ la care este chemat cel care o citește. Este o introducere în interiorul cărții structurată în patru capitole, în patru cuvinte de fapt care alcătuiesc titlul. Era. Să. Fiu. Eu. Acest adevăr îl cuprinde pe Miles, personajul principal, care în timpul unei mese în cadrul unei familii pe care nu o cunoștea prea bine alege să plece și să se încuie într-o cameră (de-a casei desigur) lăsând un bilet pe care scrie: vegetarian. Chiar dacă Miles este personajul principal, în jurul lui croindu-se toată povestea, nu este el cel care-și expune sentimentele, ci alte patru personaje de vârste diferite: Ana, o prietenă cu care nu mai vorbise de ceva timp, Mark, cel care l-a adus la petrecere, May, o bătrână și Brooke, fetiță de 10 ani prezentă și ea la acea petrecere. Despre ele nu știm prea multe și e ciudat cum Ali Smith alege să treacă de la unul la altul fără vreo delimitare clară, dar de fapt ea, în acest fel, ne ajute să ne facem o părere despre Miles, personajul principal, despre care tot ce știm, știm de la personale cu care el s-a intersectat la un moment dat. De aceea nu este important dacă la sfârșit el reușește să iasă din acea cameră pe o bicicletă medicinală care se transformă într-o bicicletă cu care poate zbura peste acoperișurile caselor.

Pe scurt:

Mi s-a părut superbă, dar și greuță. Ali Smith ar fi capabilă să facă literatură din orice cuvânt, imagine sau întâmplare, iar expunerile ei curg foarte frumos. Mi-a plăcut mult că în cartea ei, Era să fiu eu, m-am întâlnit cu o imagine în care eu cred mult. Sunt multe întâmplări în viața noastră pe care nu le înțelegem la un moment dat. Anumite persoane pe care le întâlnim și apoi reîntâlnim și abia în timp vedem sensul. Anumite lucruri pe care le-am spus, de care suntem siguri și care ne condamnă în timp, pentru că s-ar putea să greșim chiar noi. Și să facem ceea ce condamnam la un moment dat.  

”Ce s-ar întâmpla dacă pur și simplu ai închide o ușă și nu ai mai vorbi? Ore și iar ore și iar ore fără cuvinte. Ai vorbi cu tine însuți? Cuvintele pur și simplu nu ar mai fi utile? Ți-ai pierde cu totul limbajul? Sau cuvintele ar avea mai mult sens…

Cartea poate fi comandată de pe librărie online.

Continue Reading

Jurnalul unui preot – Aleksandr Elceaninov

Mi-au plăcut întotdeauna preoții care ies din mulțime într-un mod pozitiv, desigur. Lumea înțelege pe de altă parte că și ei sunt tot un fel de oameni de la care au așteptări mai mari și mulți dintre noi atunci când ne aflăm în prejma unui preot simțim o plăcere întrucât considerăm că omul acela e ales de Dumnezeu. Mircea Eliade într-unul dintre jurnalele sale spunea: “nu cred că există satisfacție mai mare ca aceea de a te fi simțit chemat de Dumnezeu”. Desigur, fiecare dintre noi are o chemare în planul lui Dumnezeu: de a fi tată, de a fi mamă sau de a fi un om care apropie de Dumnezeu. Cartea oferită de Libris.ro luna aceasta are în prim plan un preot: Aleksandr Elceaninov. Este de fapt povestea unui preot sub forma unui jurnal: Jurnalul unui preot.

Părintele Alexandru și-a pierdut tatăl la vârsta de 12 ani. Din acest motiv a avut multe de îndurat din partea sărăciei, așa că a fost nevoit să ofere meditații pentru a avea cu ce să-și plătească studiile. După absolvirea universității din Sankt Petersburg, unde a predat istoria, a început să se apropie de părintele Pavel Florenski care îl îndeamnă să urmeze Academia Teologică de la Serghiev Posad și să ia parte la activitatea de Sociețății de Religie și Filosofie din Moscova. Preoția, pe care o va primi în 1926, îi va da, după cum spunea și el un nou suflu de viață: “Până la a deveni preot mă găseam în situația de a trece sub tăcere multe lucruri sau de a-mi impune reținere. Preoția mi-a dat posibilitatea să spun deschis tot ce am pe suflet”. Mai mult, după hirotonire spunea: “Ce bucurie să fii preot! Preoția este singura profesie în care oamenii își întorc spre tine latura lor cea mai serioasă și în care tu însuți ești îndemnat să iei viața în serios”.

Pe scurt:

Cartea Jurnalul unui preot este alcătuită și tipărită postum de urmașii și admiratorii autorului. Aleksandr Elceaninov nu a avut timp să o pregătească, de fapt, el când însemna problemele prin care trecea nu se gândea că într-o zi întreaga lume va putea să-i citească gândurile și luptele interioare. Ea nu se adresează în niciun caz doar preoțiilor. Luptele noastre interioare se aseamănă între ele mai mult decât am crede noi indiferent dacă alegem să fim reprezentanți ai lui Dumnezeu sau reprezentanții unei familii.

 

Cartea poate fi comandată de pe librărie online.

Continue Reading

Trei săptămâni în Anzi

Când am scris celor de la Libris.ro că îmi doresc această carte mă așteptam să fie gen: proză scurtă. Știam că Marius Chivu iubește proza scurtă, că a apărut o carte cu texte propuse de el, deci mă așteptam să fie una asemănătoare. Spre surprinderea mea, când am răsfoit-o, am realizat că de fapt ea chiar expune o călătorie. Și nu una obișnuită prin agenții de turism, ci pe cont propriu, pentru că, după cum afirmă și autorul, de cele mai multe ori e mai bine să dai banii în mâna celor care te conduc într-o expediție, decât să-i dai unei agenții care ajunge să-i plătească pe oameni cu prețuri de nimic.

Autorul pleacă împreună cu un prieten numit M. (pe tot parcursul cărții) spre un ținut despre care nu știa mai nimic, după cum va ajunge și el să afirme, spre Peru. Și ceea ce atrage, după mine, nu este destinația în sine, ci modul în care este făcută aceasta. Așa cum am spus mai sus, cei doi aleg să se descurce singuri. Nu au închiriat vreo cameră la hotel din timp (cei drept, oricum au fost nevoiți să închirieze și ad-hoc din cauza anumitor personaje 🙂 ), nu au fost nevoiți să folosească diferite aplicații cunoscute de noi când călătorim, ci o simplă hartă. Marius Chivu va expune foarte frumos libertatea de a nu fi nevoit să de îngrijorezi de baterie și satisfacția de a pune degetul pe o hartă privind în jur. Senzații pe care mulți nu le-au experimentat vreodată sau peste care s-a așternut praful. Totuși, nu a fost ca și cum s-au trezit în acel loc. Cel numit M. este un bun vorbitor de limbă spaniolă și un descurcăreț. Cititorul va vedea de ce.

Și ce plăcere să folosești o hartă de hârtie! Fragilitatea ei, gestul amplu al desfășurării, punerea degetului pe un punct minuscul și exercițiul imaginației de a estima distanțele, de a completa tot ce nu se vede, de a ”întrevedea” geografia reală, apoi momentul în care, ajuns în cele din urmă la destinație, locul căutat își etalează dimensiunile, întotdeauna surprinzătoare, sub privirea ta entuziastă!

Mi se pare absurd să o povestesc. Spun doar atât: dormit în cort; mușcături de țânțari; dureri de genunchi care te fac să te întrebi dacă vei mai putea urca după ce pornești la drum; aspirații mari – trup fraged, fără experiență; Machu Picchu (care se citește ”Maciu Pic-ciu” după cum subliniază autorul); izvorul Amazonului; băile termale; porcușori de guineea; fructe neîntâlnie până acum.

Pe scurt

Când m-am întors din Africa, cineva mi-a spus că ar trebui să scriu o carte deși am un jurnal, mi s-a părut o utopie. Oricum nu aș avea niciodată sponsorii pe care i-a avut Marius Chivu. După cea am citit “Trei săptămâni în Anzi” pot spune că îmi pare rău. Cartea asta mi-a deschis apetitul pentru călătorie, pentru o călătorie asemănătoare fără agenții de turism. Pentru mine o călătorie de acest fel este o probă pentru tine însuți. Chiar citeam la un moment dat un articol despre soldații care se pregătesc să facă parte din trupele speciale americane că azi ne e greu să renunțăm deși totul e la nivel mental. Ne e cald, dăm imediat drumul la aer condiționat. Nu ne convine ceva, apăsăm pe un buton și e totul așa cum dorim. Dar cum e oare atunci când trebuie să te confrunți tu singur cu o situație, cu ceva pe care tu nu mai controlezi?

Cartea poate fi comandată de pe librărie online.

Continue Reading
1 2 3 9